„Să mă ierte, dar…” Dică și Teja, luați la ochi după un nou sezon ratat! Becali aruncă toată vina asupra lor

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali (60 de ani) spune că motivul principal pentru care CFR Cluj a fost mai bună decât FCSB în ultimele două sezoane e reprezentat de faptul că vicecampioana României nu a avut un antrenor capabil să facă echipa să joace. Latifundiarul din Pipera e de părere că FCSB e mult mai valoroasă decât CFR, dar clujenii fac diferența prin omogenitate.

Mihai Teja va pleca de la FCSB și, cel mai probabil, locul său va fi luat de Edi Iordănescu (40 de ani), actualul manager de la Gaz Metan Mediaș. La finalul unui nou sezon fără titlu, al patrulea, Gigi Becali a vorbit despre problemele de la FCSB, iar principala este, conform finanțatorului, lipsa unui antrenor capabil.

Becali speră ca acum să fie mai inspirat și să găsească pe cineva potrivit. „CFR Cluj are o echipă puternică. Și mai aduce 4-5 jucători, așa cum a zis Dan Petrescu. O să fie și mai puternică. Noi avem o valoare mai mare, dar nu am fost o echipă. Poate noul antrenor va face o echipă puternică.

Până acum, noi nu am avut antrenori. Să mă ierte (n.r. – Dică și Teja), dar cum să ai asemenea jucători și să nu ai posesie? Construcția trebuie să înceapă de la fundașii centrali”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

FCSB nu a luat titlul de patru ani. Ultima dată, roș-albaștrii au triumfat în 2015, după o luptă strânsă cu ASA Tg. Mureș. Edi Iordănescu este principalul favorit al lui Gigi Becali pentru postul de antrenor la FCSB în sezonul viitor.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×